Chimia Mediului

Asa cum am promis revin cu noi informatii despre Ozon.

Azi o scurta istorie a ozonului si a CFC-urilor:

Acum 4500 de milioane de ani in urma – Se formeaza Pamantul.

Acum 400 de milioane de ani in urma – Stratul de ozon e destul de gross a permita aparitia vietii.

Acum 250 de milioane de ani in urma – Are loc pentru prima data fotosinteza => oxigen.

900 IC – Homer observa mirosul de ozon in timpul furtunilor cu fulgere.

1500 – Leonardo da Vinci afirma ca aerul contine ceva ce intretine arderea.

1700 – Joseph Priestley izoleaza oxigenul gazos

1785 – Martinus Van Marum produce pentru prima data ozon in laborator, dar nu poate izola compusul.

1839-1840 – Christian Friedrich Schönbein descopera, izolwaza si denumeste “ozonul”

1864 – J L Soret identifica ozonul ca fiind o forma instabila a oxigenului compusa din trei atomi de oxigen (O3).

1880-1881 – Walter Noel Hartley identifica ozonul ca fiind un gaz ce absoarbe radiatia UV

1906 – Erich Regener studiaza pentru prima data descompunerea ozonului sub actiunea radiatiei UV.

1913 – M Charles Fabry and M H Buisson demonstreaza prin masuratori ca cea mai mare concentratie de ozon se afla in stratosfera (vezi figura).

In 1924 – Gordon Dobson construieste un spectometru nou pentru masurarea concentratiei de ozon din atmosfera. Idea lui Dobson a fost  sa  masoare intensitatea a doua raze ultraviolete: una puternic absorbita de ozon, iar alta foarte putin absorbita. Diferenta intensitatii de lumina a celor doua raze e folosita pentru a determina ozonul total dintr-un anumit loc. Concentratia de ozon este exprimata in unitati Dobson (in medie startul de ozon are aproximativ 300 de unitati Dobson).

Pentru prima data Dobson observa, dupa masuratori repetate,  ca grosimea stratului de ozon variaza de la o zi la alta, emitand ipoteza ca aceasta s-ar datora presiunii atmosferice.

In 1928 – Thomas Midgley Jr, descopera clorolflorocarbonii (CFC = compusi neinflamabili, netoxici) care puteau inlocui dioxidul de sulf si amoniacul in sistemele de racier.

In 1974 – Pentu prima data Molina-Rowland leaga subtierea stratului de ozon de  CFC. Intr-o lucrare publicata in numarul din 28 iunie 1974 in revista “Nature”, cei doi emit ipoteza conform careia CFC-urile ajung uin stratosfera unde radiatia UV le descompune eliberand atomi de clor care intra in Ciclul Cl/OCl reactie care creste exponential astfel ca un singur atom de Cl poate distruge pana la 100.000 de molecule de ozon (vezi mecanismul din figura).

In 1975 - Rezultatele lui Rowland si Molina au fost confirmate pe rand de Wofsy, McElroy, si Nien Dak Sze in 1975 care sunt de accord ca freonul poate reduce semnificativ cantitatea de ozon din atmosfera. US National Academy of Sciences confirma si ea acest lucru in martie 1975.

In 1987 – Se semneaza Protocolul de la Montreal – privind interzicere substantelor ce distrug statul de ozon (ODS – ozone depleting substances).

In iarna dintre 199-2000 Third European Stratospheric Experiment on Ozone sponsorizat de Uniunea Europeana si NASA observa o scadere majora a grosimii stratului de ozon (una dintre cele mai mari diminuari din toate timpurile)

Substantele care contribuie la distrugerea stratului de ozon (ODS – ozone depleting substances):

Posturi similare:

• Ozonul
• Ozonul – poluantul zilei
• Metil t-butil eter – MTBE
• Un minut de stiinta. Azi: ploaia acida
• Imaginea intreaga a Soarelui

Share on Facebook