Tag Archives: Sol

Cai de expunere la poluantii din mediu

cai-de-expunere

Avand in vedere ca nu mai putem opri poluarea masiva a mediului inconjurator, propun sa vedem care sunt caile de expunere prin care un poluant ajuns in mediu poate trece in organismul uman.

Asa cum apare si in diagrama poluantul poate patrunde in mediu pe 3 cai: aer, apa, sol. Asa ca avem 3 cai mari de expunere:
1. expunere prin intermediul solului – poluantul ajunge in sol si de acolo migreaza mai departe pana la om
2. expunere prin intermediul aerului – poluantul ajunge in aer si de acolo migreaza mai departe pana la om
3. expunere prin intermediul apei – poluantul ajunge in apa si de acolo migreaza mai departe pana la om

Cai de expunere la poluanti

Caile de expunere prin intermediul solului sunt:

– sol-planta-animal-om. Poluantul ajunge in sol, de aici e preluat si acumulat in plante. Din plante trece in animale si de aici ajunge la om.
– sol-animal-om. Poluantul ajunge in sol de unde trece in animale si de aici la om.
– sol-om. Poluantul ajunge din sol si de aici direct in organismul uman. Cel mai frecvent exemplu ar fi copiii mici care pot ingera sol cand se joaca.

Caile de expunere prin intermediul apei sunt:

– apa-planta-animal-om.
– apa-animal-om.
– apa-om.

Caile de expunere prin intermediul aerului sunt:

– aer-planta-animal-om.
– aer-animal-om.
– aer-om.

Cel mai des intalnite cai sunt: sol-planta-animal-om, apa-om, apa-animal-om, aer-om.

Un alt mecanism este rotatia poluantului in mediu (cu rosu in diagrama). Adica un poluant ajunge in sol iar de aici poate migra in apa si de aici mai departe in plante, animale sau om. Sau un poluant ajunge in aer, de unde prin intermediul ploii ajunge in apa si de aici trece in sol. Tot acest mecanism de rotatie a  poluantului in mediu depinde de forma chimica in care se afla poluantul.

Alunecarile de teren – partea I

 Alunecare de teren

In aceasta iarna datorita cantitatii mari de precipitatii in  scoarta terestra s-a acumulat un surplus de umiditate care a dus la declansarea alunecarilor de teren in mai multe regiuni ale tarii noastre.

Alunecarile de teren fac parte dintre  procesele de modelare a suprafetei terestre, datorate actiunii agentilor externi. Acestea se numesc procese geomorfologice, si sunt clasificate  in functie de agentul modelator, de forta  care provoaca miscarea, de efectele asupra reliefului. Porniturile umede, cum mai sunt numite aceste procese geomorfologice, se manifesta prin deplasarea unei mase de roci, pe o suprafata inclinata si pe un suport de roci impermeabile puternic umectate.

Cauzele producerii alunecarilor de teren sunt de doua categorii: potentiale si declansatoare.

Cauzele potentiale sunt determinate de caracteristicile  reliefului si ale conditiilor de clima :
-relief inclinat: versantii muntilor, dealurilor, teraselor, falezelor ;
-alcatuirea litologica: in substrat roci impermeabile cum ar fi argile, marne;
-lipsa vegetatiei arborescente protectoare;
-surplusul de umiditate provenita din ape subterane sau precipitatii;

Cauzele  declansatoare:
-erodarea bazei versantilor;
-topirea brusca  a zapezii, precipitatii indelungate;
-cutremure, eruptii vulcanice;
-constructii realizate pe versanti care provoaca dezechilibrarea straturilor, defrisarea, aratul in lungul pantei, excavatii, transport intens.

Gravitatia este forta care deplaseaza straturile de roci pe versantul inclinat; viteza de deplasare este mai mare atunci cand valoarea pantei este mai mare.

Elementele unei alunecari de teren sunt :
cornisa – zona de desprindere a straturilor de roci ;
-talpa (patul) – sau suprafata de alunecare ;
corpul alunecarii – materialul care se deplaseaza ;
fruntea alunecarii – partea cea mai inaintata a alunecarii.

Partile componente ale unei alunecari de teren

Mecanismul producerii alunecarilor de teren a fost studiat si descris de catre geomorfologi, cu mare interes, deoarece urmarile acestor procese de versant sunt negative pentru relief, vegetatie si om. In situatia existentei  unui surplus de umiditate, provenit din cresterea nivelului apelor subterane sau precipitatii bogate, se va produce imbibarea cu apa a argilelor si marnelor  transformandu-le intr-o  suprafata alunecoasa. Straturile de roca de deasupra  argilei sau marnei, sub actiunea gravitatiei, se vor deplasa lent spre baza versantului declansand astfel alunecarea. Activitatea antropica, in zonele cu conditii potentiale, duce la agravarea efectelor si duratei alunecarilor de teren.

In tara noastra se produc alunecari de teren in unitatile de deal si  de munte, in fiecare toamna si primavara bogate in precipitatii.

Mai multe despre alunecari de teren gasiti aici si aici

Solurile argiloiluviale

Soluri

Solurile argiloiluviale – reprezinta un tip care se diferentiaza, in clasele din care fac parte, prin natura si intensitatea procesului de transport al argilei pe profilul de sol.

Argiloiluvierea – proces de pedogeneza caracterizat prin dislocarea mecanica a argilei (si fierului) dintr-un orizont superior intr-un orizont inferior, avand ca urmare formarea unui orizont eluvial supraiacent si a unui orizont argilic subiacent. (Dictionar de stiinta solului-pag/48).

Procesul de transport al argilei are loc pe profil in cazul tuturor solurilor formate pe un material parental de roca loessoida sau argiloasa. Caracterizam cateva tipuri de soluri argiloiluvale, din clasa molisolurilor si a argiluvisolurilor, care prezinta caracteristicile tipice.

Cernoziomul argiloiluvial – se formeaza in urmatoarele conditii de mediu:

-temperatura medie anuala 8-10 grade C ;
-precipitatii medii anuale: 500-620 mm/an ;
-vegetatie: silvostepa cu : Quercus, Carex, Poa, Festuca;
-material parental: loess, depozite loessoide, argile, nisip, sau depozite aluviale vechi;
-se formeaza de obicei pe relieful de campie sau zone colinare joase .

Profilul de sol are urmatoarea succesiune a orizonturilor: Am-molic, AB-tranzitie intre A si B, Bt-accentuat pana la puternic argiloiluvial, C sau Cca-prezent carbonatul de calciu (complet spalat din orizonturile superioare in cazul Cca).

Din clasa solurilor brune fac parte: solul brun argiloiluval si brun argiloiluvial luvic (podzolit).

Solurile brune argiloiluviale – se formeaza in urmatoarele conditii de mediu;

-temperatura medie anuala: 7,6-10,4 grade C;
-precipitatii medii anuale: 580-1000 mm/an ;
-vegetatie: paduri de Quercus si Fagus;
-material parental: depozite loessoide,depozite nisipoase si argile ;
-se formeaza pe relieful de coline, campii, terase sau platforme.

Orizonturile profilului de sol au urmatoarea succesiune: Ao-ocric, Am-molic, (El-eluvial), AB-tranzitie intre A si B, sau ElB-tranzitie intre E si Bt, Bt -accentuat pana la puternic argiloiluvial, Cca-prezent carbonatul de calciu.

Luvisol albic (sol podzolic argiloiluvial)-conditii de formare :

-temperatura medie anuala: 6-10 grade C;
-precipitatii medii anuale :650-1000 mm/an;
-vegetatie :paduri cu Quercus,Fagus si Picea ;
-material parental :depozite loessoide,depozite argiloase, nisipoase, depozite proluviale lutoase ;
-relieful: dealuri, podisurisi depresiuni .

Orizonturile profilului de sol: Ao, Ea, EB, Bt, C.

Caracterizarea acestor tipuri de solca si a a altora de acelasi fel, se gaseste mai pe larg in volumul I al Geografiei fizice a Romaniei Ed. Academiei Romaniei 1983.

Profilul de sol

Sol

Invelisul de sol, sau pedosfera, este un strat subtire, discontinuu care se gaseste la suprafata litosferei. Formarea si evolutia solului sunt procese complexe si de lunga durata. Putem sa spunem ca solul este invelisul natural al Pamantului care reflecta cel mai bine interactiunea si relatiile dintre geosfere.

Solul este un mediu viu, pentru ca evolueaza permanent si pentru ca reprezinta mediu de viata pentru o parte importanta a biosferei. Descrierea invelisului de sol pe toata grosimea lui se face urmarind  profilul de sol definit ca : o succesiune pe verticala de straturi orizontale,numite orizonturi, care prezinta  proprietati specifice si evidente :
– culoare,
– aspect,
– textura,
– compozitie si altele.

Pedologii noteaza aceste orizonturi prin litere-A,B…, si cu indici adaugati literelor daca fiecare orizont poate fi divizat la randul sau in suborizonturi :A1,B1…

Formarea invelisului de sol depinde de urmatorii factori naturali :

  • tipul de roca din scoarta terestra care este supusa procesului de alterare fizico-chimica;
  • conditiile de clima adica regimul temperaturii si al precipitatiilor;
  • vegetatia si fauna specifica zonei;
  • resursele de apa;
  • timpul de evolutie;

Un sol evoluat, adica acel tip care a avut timpul si conditiile necesare pentru elaborarea lui,prezinta urmatoarea succesiune a orizonturilor :A; E; B; C; R.
In cazul solurilor mai putin evoluate unele dintre aceste orizonturi lipsesc si succesiunea ar putea fi :A; B; R; sau A; C; R; si chiar A; R.

In cele ce urmeaza vom prezenta pe scurt principalele caracteristici ale fiecariu orizont :

Orizontul A – se gaseste la suprafata, aici au loc procesele de transformare a resturilor vegetale si animale in substanta organica de baza si anume humusul. Acesta este o substanta de culoare neagra care da gradul de fertilitate a solului.

Orizontul E – un orizont intermediar, unde se produce procesul de eluviere, adica de transport de catre apele de infiltratie a unor substate chimice necesare vietii, catre orizonturile urmatoare, de fapt are loc o saracire a solului  in humus.

Orizontul  B – este orizontul unde are loc acumularea (proces de iluviere), totala sau partiala a substantelor solubile, dizolvate  si transportate de apele de infiltratie.

Orizontul C – este format din particule de roca alterata fizico-chimic, o parte din stratul de alterare rezultat in urma proceselor de dezagregare si alterare chimica sub influenta agentilor externi, in lipsa stratului protector de vegetatie. In acest strat identificam si acumulari de carbonati  de calciu.

Orizontul R – este stratul de roca nealterata,compacta.

Orizonturi de sol

Pentru intelegerea procesului pedologic si identificarea mai usoara a orizonturilor de sol de fiecare dintre noi intr-o activitate practica de teren, trebuie sa ne informam mai mult asupra proprietatilor fiecarui orizont dar si a fiecarei etape a evolutiei solului. Solul este foarte important pentru plante si o parte dintre animale,dar in acelasi timp si pentru noi ,oamenii,pentru ca ne hraneste ,de aceea trebuie sa il protejam impotriva erodarii si a poluarii dar aceasta este alta problema pe care o vom discuta in curand.

Ce este fitoremedierea?

Sunt sigur ca multi dintre voi ati auzit de termenul de fitoremedire. Azi o sa incerc sa fac o scurta introducere, urmand ca zilele urmatoare sa revin cu noi amanunte.

Fitoremedierea se refera la bioremedierea botanica si implica utilizarea plantelor verzi pentru decontaminarea solurilor, apelor si aerului. Este o tehnologie care poate fi aplicata atat poluantilor organici cat si poluantilor anorganici (metale mai ales) prezenti in sol, apa sau aer.

Tehnicile de fitoremediere pot oferi singura cale eficienta de refacere a sutelor de mii de km2 de sol si ape poluate in urma activitatilor umane, constituind o alternativa ieftina si ecologica a metodelor fizice de remediere, distructive pentru mediu, folosite curent.

Ideea utilizarii plantelor ce acumuleaza metale, pentru inlaturarea selectiva si reciclarea metalelor aflate in exces in mediu, a fost introdusa in 1983, a castigat interes deosebit in anii 90′ si a fost examinata tot mai mult ca o tehnologie practica, putin costisitoare comparativ cu metodele clasice de inlocuire sau spalare a solurilor poluate.

Scenariul ideal pentru fitoremedierea poluantilor elementali implica extractie, translocarea cationilor toxici sau oxianionilor in tesuturile supra terane si recoltarea acestora, conversia elementelor in radacini pentru pevenirea percolarii din zona poluata.

Unii autori propun utilizarea utilizarea concomitenta a amendamentelor chimice(carbonat de calciu, fosfati, oxizi de fier si de mangan, zeloiti) si plantelor pentru transformarea contaminantilor in forme inaccesibile si stabile.

Poluantii pot fi absorbiti in plante prin cateva procese naturale biofizice si biochimice, si anume prin: absorbtie, transport, translocare, hiperacumulare si transformare.

Insa fitoremedierea solului poate fi limitată de:
-Adancimea zonei de tratare este determinată de plantele folosite in fitoremediere. In majoritatea cazurilor, acest procedeu poate fi folosit pe solurile de mică adancime.
– Concentratiile mari de substante periculoase pot fi toxice pentru plante.
– Comportă aceleaşi limite de transfer in masă ca alte biotratamente
– Uneori se poate face doar in anumite sezoane, in functie de locatii.
– Poate transfera poluantii intre medii, cum ar fi de exemplu din sol in aer.
– Nu este eficient pentru poluantii puternic absorbiti (cum ar fi PCB) şi cei absorbiti slab.
– Toxicitatea şi biodisponibilitatea produşilor de degradare nu sunt intotdeauna cunoscute.
– Produşii pot fi mobilizati in apele subterane sau bioacumulati in animale.

Avantaje si dezavantaje ale fitoremedierii

Avantaje Dezavantaje
In situ Se limiteaza la apele cu adancime mica, stratulile superficiale ale solurilor;
Este un proces pasiv Cantitati mari de substante poluate pot fi toxice plantelor si/sau animalelor si oamenilor care le consuma;
Foloseste energia solara Este limitata de conditiile climarice sezoniere, iar cresterea plantelor este un proces relativ lent;
Costurile se ridica la 10-20% din cele necesare proceselor mecanice de tratare Timpul necesar ffitoremedierii este mult mai indelungat decat cel necesar remedierii prin procese mecanice;
Conserva resursele naturale Presupune gasirea unor solutiieficiente de procesare a materilalului vegetal recoltat;
Este larg acceptat de catre public Toxicitatea si biodisponibilitatea produsilor rezultati in urma biodegradarii nu se cunoaste inca;
Implica un risc foarte mic de poluare a aerului si a apelor Exista riscul contaminarii panzei freatice de adancime;

Clasificarea solurilor.

Clasificarea americana

Prezentata initial in 1960 si definitivata in 1975 sub denumirea de Soil Taxonomy si imbunatatita in 1999, constituie pozitia oficiala a Agriculturii din Statele Unite in domeniul clasificarii solurilor.

In cadrul clasificarii americane se intalnesc 11 ordine.

1. Entisoluri (soluri primitive) sunt soluri tinere, nedezvoltate, fara orizonturi distincte. profilul prezinta numai orizonturile A si C.

2. Vertisoluri (soluri argiloase inchise care crapa) au un continut ridicat de argile gonflante (> 30 %). Ele sunt raspandite atat in zonele temperate cat si in cea tropicala.

3. Inceptisolurile (soluri imature) pot fi mai evoluate decat entisolurile, dar in comparatie cu alte soluri din aceeasi regiune sunt imature (nu sunt in stadiul de „climax”). Ele se formeaza in toate zonele climatice, exceptand desertul, unde ele se exclud prin definitie.

4. Aridisolurile (solurile desertului) sunt aproape uscate tot timpul anului. Desertul este un veritabil muzeu al solurilor, intrucat acesta conserva si solurile formate sub influenta climatelor anterioare, mai umede decat in prezent.

5. Mollisolurile sunt cele mai productive. Sistemul des de radacini fibroase al ierburilor favorizeaza dezvoltarea unui orizont A gros, negru, bogat in humus, cu o mare abundenta de substante nutritive pentru plante.

6. Spodosolurile (solurile acide ale terenurilor cu rasinoase) prezinta un orizont B spodic.

7. Alfisolurile (solurile cu multe baze schimbabile de sub padurile de foioase), prezinta un orizont argilic sau natric.

8. Ultisolurile (soluri de padure cu baze putine, din regiuni calde), au un orizont B argilic.

9. Oxisolurile (solurile tropicale foarte alterate) prezinta orizontul B oxic. Aceste soluri sunt formate in mod obisnuit pe roci sedimentare si roci cristaline bazice care se altereaza usor.

10. Histosolurile (soluri organice) sunt acumulari de materie organica in medii care au fost prea umede, pentru ca ea sa se poata descompune.

11. Andisolurile sunt soluri bogate in allofane formate pe roci vulcanice.

Cu toate ca sistemul de clasificare americana a declansat numeroase critici, el s-a impus destul de repede in lumea stiintifica, prezentand o serie de avantaje.

Clasificarea FAO-UNESCO

Nu reprezinta un sistem taxonomic in sine. Ea este o lista a principalelor unitati de sol si poate fi considerata ca o clasificare monocategoriala. Definitia unitatilor de sol se bazeaza pe proprietatile observabile si masurabile ale solului insusi, fapt care asigura caracterul naturalistic si obiectiv al clasificarii.

Legenda FAO-UNESCO – in editia revizuita 1998 – cuprinde 28 de grupari majore de sol subdivizate la nivelul 2 in 153 de unitati, dupa cum urmeaza:

1. Histosoluri (folice, terrice, fibrice, tionice, gelice);

2. Antrosoluri (arice, cumulice, fimice, urbice);

3. Leptosoluri (eutrice, districe, rendzice, molice, umbrice, litice, gelice);

4. Regosoluri (eutrice, calcarice, gipsice, districe, umbrice, gelice);

5. Fluvisoluri (eutrice, calcarice, districe, molice, umbrice, tonice, salice);

6. Gleisoluri (eutrice, distice, andice, molice, umbrice, tionice, gelice);

7. Vertisoluri (eutrice, districe, calcice, gipsice);

8. Andosoluri (haplice, molice, umbrice, vitrice, gleice, gelice);

9. Arenosoluri (haplice, cambice, luvice, feralice, albice, calcarice, gleice);

10. Cambisoluri (eutrice, districe, calcarice, cromice, vertice, feralice, gleice, gelice);

11. Calcisoluri (haplice, luvice, petrice);

12. Gipsisoluri (haplice, clacice, luvice, petrice);

13. Solonceacuri (haplice, molice, calcice, gipsice, sodice, gleice, gelice);

14. Soloneturi (haplice, molice, clacice, gipsice, stagnice, gleice);

15. Kastanoziomuri (haplice, luvice, calcice, gipsice);

16. Cernoziomuri (haplice, calcice, luvice, glosice, gleice);

17. Faeoziomuri (haplice, calcarice, luvice, stagnice, gleice);

18. Griziomuri (haplice, gleice);

19. Luvisoluri (haplice, ferice, cromice, calcice, vertice, albice, stagnice, gleice);

20. Planosoluri (eutrice, districe, molice, umbrice, gelice);

21. Podzoluvisoluri (eutrice, districe, stagnice, gleice, gelice);

22. Podzoluri (haplice, cambice, ferice, carbice, gleice, gelice);

23 Nitisoluri (haplice, rodice, humice);

24. Lixisoluri (haplice, ferice, plintice, albice, stagnice, gleice);

25. Alisoluri (haplice, ferice, humice, plintice, stagnice, gleice);

26. Acrisoluri (haplice, feric, humice, plintice, gleice);

27. Feralsoluri (haplice, xantice, rodice, humice, gerice, plintice);

28. Plintisoluri (eutrice, districe, humice, albice).

Baza Materiala de Referinta pentru Resursele de Sol

BMRRS sau WRB for SR in engleza – World Reference Base for Soil Resources: urmareste indeaproape nomenclatura legendei FAO-UNESCO fara sa se identifice insa cu aceasta.

BMRRS incorporeaza ultimele noutati referitoare la resursele globale de sol si relatiile dintre acestea. Sunt propuse 30 de grupe majore de sol: histosoluri, antrosoluri, leptosoluri, criosoluri, vertisoluri, fluvisoluri, solonceacuri, gleisoluri, andosoluri, podzoluri, albeluvisoluri, feralsoluri, plintosoluri, planosoluri, soloneturi, cernoziomuri, kastanoziomuri, faeoziomuri, gipsisoluri, calcisoluri, durisoluri, alisosoluri, nitisoluri, acrisoluri, luvisoluri, lixisoluri, umbrisoluri, cambisoluri, arenosoluri, regosoluri.

Sistemul Roman de Taxonomia Solurilor

In anul 2003 s-a adoptat o clasificare moderna intitulata Sistemul Roman de Taxonomie a Solurilor (SRTS), elaborat de Institutul de Cercetari pentru Pedologie, clasificare care este in concordanta cu cerintele cuprinse in World Reference Base for Soil Resources (FAO, 1998). Noua clasificare grupeaza solurile pe baza procesului genetic caracteristic si a orizonturilor diagnostice. Proprietatile solurilor si orizonturilor cu actuala lor semnificatie pot fi masurate si identificate pe teren, fapt care asigura sistemului precizie si obiectivitate. Sistemul Roman de Taxonomie a Solurilor are la baza trei unitati taxonomice:

Clasa de sol, grupeaza solurile cu acelasi orizont diagnostic. S-au diferentiat 12 orizonturi de soluri a caror denumire se da in functie de orizontul caracteristic.

Tipul de sol, unitate inferioara clasei, grupeaza solurile care se disting prin acelasi tip de procese pedologice si aceeasi succesiune de orizonturi.

Subtipul de sol diferentiaza solurile in functie de prezenta sau absenta unor orizonturi de tranzitie intre doua tipuri.

Clasele si tipurile principale de soluri

1. Protisolurile (solurile neevoluate) sunt soluri in stadiu incipient de formare, cu profil inca incomplet diferentiat, lipsit de orizonturi diagnostice; prezinta cel mult un orizont A sau O sub 20 cm grosime, fara alte orizonturi caracteristice.

Din aceasta categorie fac parte: litosolul, regosolul, psamosolul, aluvisolul si entiantrosolul.

2. Cernisolurile (molisolurile) se caracterizeaza printr-un orizont A molic. In aceasta clasa sunt incluse urmatoarele tipuri: kastanoziom (sol balan), cernoziom calcaric (cernoziom carbonatic), cernoziom, cernoziom cambic, faeoziom cambic (sol cernoziomoid cambic), faeoziom argic (sol cernoziomoid argiloiluvial, cernoziom argiloiluvial), faeoziom greic (sol cenusiu), faeoziom marmic (pseudorendzina) si rendzina.

3. Umbrisolurile sunt caracterizate printr-un orizont A umbric (Au). Includ urmatoarele tipuri: nigrosolul (solul negru acid) si humosiosolul (solul humico-silicatic).

4. Cambisolurile sunt caracterizate prin prezenta unui orizont B cambic (Bv), cu exceptia acelor soluri care indeplinesc conditia de a fi molisoluri, umbrisoluri, hidrisoluri (soluri hidromorfe) sau salsodisoluri (soluri halomorfe). Includ urmatoarele tipuri: eutricambisolul (solul brun eu-mezobazic), terra rossa (solul rosu) si districambisolul (solul brun acid).

5. Luvisolurile (argiluvisolurile) includ solurile cu profil bine diferentiat, caracterizat prin prezenta unui orizont B argilic (Bt), cu exceptia acelor soluri care se incadreaza la molisoluri si care au – de altfel – un orizont Bt relativ slab exprimat. Luvisolurile pot avea sau nu orizont eluvial E. Din aceasta clasa fac parte: preluvisolul tipic (sol brun argiloiluvial), preluvisolul roscat (solul brun-roscat), luvosolul tipic (solul brun luvic tipic), luvosolul albic (luvisolul albic), planosolul si alosolul. Cu exceptia primelor doua, celelalte tipuri de sol prezinta orizont eluvial.

6. Spodisolurile (spodosolurile) sunt caracterizate prin prezenta orizontului B spodic (Bs si Bhs) sau orizont criptospodic (Bcp). Includ trei tipuri: prepodzolul (solul brun feriiluvial sau brun podzolic), podzolul si criptopodzolul, podzolul avand orizont eluvial bine exprimat.

7. Pelisolurile (vertisolurile) sunt soluri determinate de predominarea orizonturilor A, B, C bogate in argile. In  ceasta clasa au fost separate doua tipuri de soluri: pelosolul si vertosolul. Acestea includ soluri cu orizont pelic sau vertic de la suprafata sau imediat sub orizontul arat, orizont situat intre 25 si 100 cm adancime. Pelosolurile contin argila neexpandabila, foarte compacta, fiind practic lipsita de pori, in timp ce vertosolul se caracterizeaza prin gonflarea si contractarea puternica a argilei, cand se trece de la starea uscata la cea umeda si invers.

8. Andisolurile se caracterizeaza prin prezenta orizontului andic in profil, in lipsa orizontului spodic. Sunt soluri cu orizont A, urmat de un orizont intermediar AC, AR sau Bv, la care se asociaza proprietati andice pe cel putin 30 cm, incepand din primii 25 cm.         Include un singur tip de sol, si anume andosolul, care este specific muntilor.

9. Hidrisolurile (solurile hidromorfe) sunt formate sub influenta predominanta a unui exces de umiditate de lunga durata, avand, deci, un regim hidric special care determina in sol anumite procese si proprietati. Se caracterizeaza prin prezenta unui orizont gleic de reducere (Gr), pana la 125 cm adancime, sau a unui orizont stagnic (W), a unui orizont a limnic (Al) sau un orizont histic (T). includ urmatoarele tipuri: stagnosolul (solul pseudogleic), gleisolul (solul gleic si lacovistea) si limnisolul.

10. Salsodisolurile (solurile halomorfe) includ solurile a caror geneza, evolutie si proprietati au fost si sunt influentate apreciabil de sarurile usor solubile. Solurile din aceasta clasa prezinta ca orizont diagnostic, fie un orizont salic (sa) sau un orizont natric (na) in primii 20 de cm ai solului, fie un orizont argiloiluvial natric (Btna). Tipurile de sol specifice salsodisolurilor sunt: solonceacul (cu orizont salic) in primii 20 de cm si solonetul (cu orizont natric in primii 20 de cm sau un orizont Btna indiferent de adancime).

11. Histisolurile (solurile organice sau histosolurile) sunt soluri formate din material organic care au un orizont turbos (T) sau folic (O) la suprafata bine dezvoltat. Cuprind doua tipuri: histosolul si folisolul caracterizate printr-un orizont turbos sau folic de peste 50 cm grosime.

12. Antrisolurile (solurile trunchiate si desfundate) prezinta un orizont antropogenetic sau lipsa orizontului A si E, indepartate prin eroziune accelerata sau decapitare antropica. In aceasta clasa au fost incluse solurile care au avut un profil bine diferentiat, dar care a fost atat de intens trunchiat sau ale carui orizonturi au fost atat de intens amestecate prin actiunea omului, incat nu mai prezinta caracteristici diagnostice care sa permita incadrarea lor la unul din tipurile amintite anterior. Din aceasta categorie fac parte erodosolul si antroslolul.